Descoperă lista cu obiective turistice din Cluj, pe care să le vizitezi dacă ajungi în această zonă superbă.
Cluj, numit și inima Transilvaniei, este un oraș multicultural și plin de diversitate.
Orașul a evoluat enorm în ultimii ani, datorită festivalurilor de muzică care l-au plasat pe lista celor mai importante orașe din Europa, cât și unei bune administrări de care orașul a avut parte.
În anul 2015, Cluj, a fost Capitala Europeană a Tineretului, titlul oferit datorită numeroaselor evenimente și manifestăricare au avut loc, cum ar fi Festivalul Untold, care acum atrage numeroși turiști atât din țară cât și din străinătate.
Mai mult de o treime din orașul Cluj este formată din studenți ce provin din toată țara și Europa. În plus, Cluj a fost inclus pe lista internațională a orașelor artistice ale viitorului, datorită varietății și oportunităților pe care le oferă.
Iată ce nu ar trebui să ratezi într-o vacanță petrecută la Cluj.
Obiective turistice din Cluj – Cetățuia
Considerat a fi unul dintre cele mai romantice locuri din Cluj, Cetățuia este vizitată anual de foarte mulți turiști dar și de clujeni. Așadar, în vizita ta prin Cluj, urcă și la Cetățuie și te vei bucura de un peisaj minunat.
Cetățuia este o fortificație habsburgică construită între anii 1715 – 1735, după planurile arhitectului militar Giovanni M. Visconti, cu ziduri sub formă de stea, cu o redută și un turn, fiind înconjurată de bastioane, iar în exterior împrejmuită de un val de pământ.
Scopul Cetățuiei era de a asigura un post de apărare, precum și un punct de control al trupelor austriece asupra orașului.
În perioada Revoluției de la 1848 și nu numai, Cetățuia a fost folosită și ca închisoare. Se spune ca în anul 1849, unul dintre eroii Revoluției, pastorul sas Stephan Ludwig Roth, a fost întemnițat și executat chiar în această fortificație.
În zilele noastre, Cetățuia, este un important punct turistic, atât pentru valoarea sa istorică, cât și pentru priveliștea minunată de care te poți bucura odată ajuns pe zidurile ei.
Cetatuia este totodată și un loc romantic, unde foarte multe cupluri vin să se plimbe, să admire și sp surprindă apusul în fotografii.
Obiective turistice din Cluj – Bastionul Croitorilor
Cunoscut și sub numele de Turnul Croitorilor, acesta face parte din vechiul zid de apărare al Clujului, fiind singurul turn care s-a păstrat intact până în ziua de azi, reprezentând un simbol cultural al orașului.
Turnul de fortificație a fost finanțat de breasla croitorilor din Cluj. De asemenea, fiecare bastion al zidului medieval de apărare a fost finanțat de altă breaslă (croitori, cizmari, tâmplari, săpunari, rotari, olari, zidari, curelari etc).
Denumirea a fost dată după bresla croitorilor din Cluj, care l-a întreținut și care a păzit orașul din acel punct.
După bătălia de la Mirăslău, Baba Novac a fost prins, torturat și executat în cetatea Clujului de către nobilii transilvăneni. În anul 1601, în apropierea bastionului a fost expus trupul tras în țeapă al lui Baba Novac, general al lui Mihai Viteazul. În amintirea sa a fost ridicată în 1975 o statuie, operă ce aparține sculptorului Virgil Fulicea.
În prezent turnul adăpostește o cafenea, o expoziție care ilustrează istoria breslei croitorilor din Cluj, precum și spații care găzduiesc diferite evenimente culturale și expoziții.
Obiective turistice din Cluj – Palatul Bánffy
Continuăm lista obiectivelor turistice din Cluj cu superbul Palat Banffy, cunoscut drept una dintre cele mai impresionante fortificații din partea de vest a Transilvaniei și una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului Cluj.
Începând cu anul 1951, Palatul găzduiește Muzeul de Artă al orașului.
Clădirea este realizată în stil baroc, în forma dreptunghiulară, având un singur etaj și a fost ridicată între anii 1774 – 1785, de către arhitectul Johann Eberhard, care a avut ca scop crearea unui edificiu important pentru partea de vest a țării.
Palatul este inclus în lista monumentelor istorice, fiind considerat drept unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale din România.
Dacă vizitați Palatul Banffy veți admira atât înfățișarea acestuia cât și colecțiile de artă pe care le găzduiește, patrimoniul muzeului fiind unul bogat, cuprinzând elemente de pictură, artă decorativă și grafică, cu opere semnate de unii dintre cei mai mari artiști români: Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Camil Ressu, Theodor Pallady, Vasile Popescu și Dimitrie Paciurea.
Operele sunt expuse în 20 de camere, fiind așezate pe categorii și în funcție de însemnătate.
Salina Turda
Când ajungeți în zona Clujului, mergeți să vizitați și Salina Turda, considerată de către turiștii români și străini ca fiind unul dintre cele mai frumoase obiective turistice subterane din lume.
Salina Turda datează încă din perioada romanilor, fiind unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat chiar și după retragerea romanilor din Dacia.
Salina este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, aceasta fiind un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare.
Salina Turda este compusă din: Mina Rudolf, Mina Ghizela, Mina Terezia şi Galeria Franz Josef.
În Mina Rudolf există o sală de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar și o gondolă. În Mina Terezia s-a construit un debarcader care oferă posibilitatea turistilor de a se plimba cu barcuța la 120 m adâncime pe lacul salin. De asemenea vizitatorii pot folosi singura roată panoramică din Europa ce se află în subteran.
Dacă sunteți nevoit să petreceți mai multe ore în salină, cu siguranță ve-ți găsi activități, astfel încât vizita să nu devină plictisitoare.
În cazul în care suferiți de afecțiuni respiratorii precum astm, bronșită sau alergii, salina Turda dispune și de zone de tratament.
Grădina Botanică
Un alt loc de vizitat la Cluj este Grădina Botanică. Grădina a fost înființată în anul 1920 și a devenit accesibilă publicului 5 ani mai târziu.
Bazele Grădinii au fost puse de către Alexandru Borza, personalitate marcantă a biologiei românești. Astăzi Grădina Botanică este considerată ca fiind o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă.
Având o suprafaţă de 14 ha, teren cu configuraţie variată, potrivit pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de pe diferite continente, grădina adăpostește circa 10.000 de categorii.
Pentru a fi mai bine administrate, Grădina Botanică din Cluj este împărțită în mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic, complexul de sere şi sectorul medical (destinat persoanelor cu deficienţe de vedere).
Sectorul Ornamental oferă vizitatorilor o gamă diversificată de specii şi varietăţi horticole decorative a căror formă şi culoare se schimbă în funcție de sezon.
Sectorul Fitogeografic grupează plante din diferite regiuni geografice. Spre exemplu, Orientul, este reprezentat de Grădina Japoneză aranjată în stilul tradiţional “gyo-no-niwa”. Flora din șara noastră este, de asemenea, foarte bine reprezentată pentru: câmpia şi podişul transilvan, vegetaţia Munţilor Carpaţi şi litoralul Mării Negre.
Sectorul Sistematic este unul dintre cele mai importante sectoare din Grădina Botanică acoperind o suprafață de 4 ha și cuprinzând cele mai importante familii de plante.
Sectorul Economic grupează plantele în funcție de modul lor de utilizare în: alimentare, tehnice, furajere, melifere şi tinctoriale. Complexul de sere cuprinde şase compartimente: sera acvariu, palmariul, sera cu plante mediteraneene şi australiene, sera cu plante suculente, sera cu bromeliaceae şi seară cu orhidee şi ferigi.
La parter, Institutul Botanic adăposteşte, Muzeul Botanic, având o colecţie de aproximativ 7.000 de exponate. Acestea sunt grupate sub forma unor colecţii cu importanţă ştiinţifică sau economică și filogenetic, în ordinea evolutivă, de la plantele cu organizare simplă (alge, muschi, licheni, ciuperci), spre cele cu organizare complexă (gimnosperme şi angiosperme).
La etaj funcţionează Herbarul Gradinii Botanice, cel mai mare şi mai important din ţară, care a stat la baza elaborării monumentale lucrări în 13 volume – Flora României, în care sunt descrise caracterele botanice ale tuturor speciilor de plante care cresc la noi în ţară.