Descoperă lista de obiective turistice din Brasov care merita vizitate.

Brașov este unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le are România, avand un relief predominant muntos, cu locuri care ajung chiar și la altitudini de peste 2.000 de metri.

Orașul atrage anual iubitorii de călătorii, din toate colțurile lumii. 

Să fie oare meritul legendelor cu Dracula, al castelelor medievale sau poate al preparatelor și amabilitatii ardelenilor? Indiferent care este motivul principal, ne bucurăm să vedem că oamenii iubesc această zonă plină de istorie și înconjurată de natură.

Dacă ți-ai propus și tu să ajungi pe meleaguri brașovene, iată câteva obiective turistice din care să te inspiri, astfel încât să profiți la maxim de vacanța ta și să te asiguri că nu ratezi niciun loc important. 

Obiective turistice din BrașovBiserica Neagră

Considerată unul dintre simbolurile orașului Brașov, Biserica Neagră este cu siguranță un obiectiv turistic pe care nu trebuie să-l ratați dacă ajungeți în Brașov.

Numele bisericii datează din anul 1689 când un incendiu ce a cuprins întregul oraș, a ars și o mare parte din biserică. 

Biserica deține câteva recorduri remarcabile. Spre exemplu, aici se află cea mai mare orgă mecanică din România, Orga Buchholz, a doua cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, și cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de aproximativ 6.000 kg.

În momentul inaugurării aceasta a primit titlul de „Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol’, edificiul măsurând  89 de metri lungime și 38 de metri lățime, dimensiunile sale permiţând participarea la slujbe pentru aproximativ 5.000 de persoane.

Biserica Neagră

Obiective turistice din BrașovPiața Sfatului

Vizită în Brașov trebuie să cuprindă neapărat și o plimbare în Piața Sfatului, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice și locul în care sunt organizate diverse evenimente si targuri.  

Piața Sfatului se află chiar în inima orașului Brașov, oferind vizitatorilor o priveliște superbă, cu clădiri modernizate dar încă pline de istorie, fântâna arteziană, și băncuțe pe care te poți relaxa înainte de a începe turul orașului.

Piața Sfatului

Obiective turistice din BrașovStrada Sforii 

Plimbă-te pe cea mai îngustă stradă din Brașov și descoperă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale orașului.

Având o lățime ce variază între 1,11 și 1,35 m, Strada este a treia cea mai îngustă stradă a Europei, după Spreuerhofstraße din Germania (lățime între 31 și 50 cm) și Parliament Street din Anglia (lățime aproximativă de 122 cm).

Strada a fost reabilitată în 2003, iar odată cu modificările făcute, strada s-a transformat dintr-un simplu gang într-o adevărată atracție turistica. În plus, a primit şi o stea în Ghidul de Turism Michelin. Aceasta sugerează faptul că este unul dintre obiectivele turistice din Brașov căruia trebuie să-i acordați atenție.

Strada Sforii

Prima Școală Românească  

Un loc în care trebuie să ajungi. Aici au avut loc primele cursuri de limba română, în anul 1583, și tot aici s-au tipărit primele cărți de limba română. Clădirea a adăpostit mai întâi o biserică, iar mai târziu a devenit școală.

Tot în acest loc poți sa descoperi și Muzeul Prima Școală Românească, cel mai frumos muzeu din Brașov. Aici poți afla povestea școlii și a primilor elevi care au învățat în această școală.

Prima Școală Românească
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/

Cetățuia – Dealul Cetățuia sau Cetățuia Brașovului

Este un alt obiectiv turistic important care se află aproape de centrul istoric al orașului Brașov. Cand ajungeți în Cetățuie, veți putea admira frumusețea Brașovului, atât partea istorică cât și partea modernă  a orașului. Aveți de asemenea și varianta de a vă relaxa la terasa aflată în interior. 

În trecut, Cetățuia Brașovului, a fost folosită ca închisoare și depozit.

Obiective turistice din Brașov
Cetățuia
Sursa foto: https://www.ibrasov.ro

Tâmpa 

Admiră întregul oraș și bucură-te de o priveliște minunată, chiar de pe vârful Tâmpa. 

În cazul în care nu știai, Tâmpa este un munte aparținând masivului Postăvaru, localizat în sudul Carpaților Orientali (Carpații de Curbură) fiind înconjurat de municipiul Brașov.

Înălțimea muntelui este de 960m, fiind la aproape 400 m deasupra orașului. Pe aproximativ 150 ha se află rezervația naturală de tip floristic, faunistic și peisagistic. 

Muntele Tâmpa este cunoscut și sub denumirea de Raiul fluturilor, aici putând fi admirați o multitudine de specii de fluturi. 

Există mai multe variante de a ajunge pe munte, în funcție de preferințele tale, majoritatea vizitatorilor optând pentru telecabină, al cărei călătoriei durează doar 3 minute.

Obiective turistice din Brașov
Brașov privit de sus

Castelul Bran

Situat la 30 de km de Brașov, în Pasul Bran-Rucăr, castelul este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice, de neratat. 

Castelul Bran, cunoscut mai degrabă sub denumirea de Castelul lui Dracula, este plin de istorie, de peste şase secole, strângând în jurul său o mulțime de legende și mistere fascinante. Sute de mii de români și străini vin anual la castel în căutarea lui Dracula.

Obiective turistice din Brașov
Castelul Bran

Cetatea Râșnov

Cea mai veche cetate din orașul Râșnov este un alt obiectiv turistic de neratat dacă ajungeți în Brașov.

Situată pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, Cetatea, este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cetatea Râșnov mai este cunoscută și sub denumirea de Cetatea Țărănească deoarece locuitorii de aici erau în mare parte agricultori.

Cetatea datează din anul 1335, avand un stil arhitectonic simplu, asemănator cu cel al caselor obișnuite, însă își păstrează aerul medieval chiar și după 500 de ani de existență.

După o plimbarea printre ruine, ajungi sus, de unde poți admira un peisaj de vis.

Priveliște văzută din Cetatea Râșnov

Recomandare noastră: Top obiective turistice de neratat în Cluj

Alătură-te comunității BookTes!