Descopera si tu cele mai populare obiective turistice din Sibiu este un oraș deosebit de care ne leagă amintiri frumoase și pe care deși l-am vizitat de mai multe ori, tot timpul găsim ceva nou de explorat, de admirat, fie că este vorba de o stradă nouă, o clădire deosebită sau chiar un nou fel de mâncare.

Sibiu este un oraș al contrastelor care atrage în fiecare an sute de mii de turiști, fiind o combinație perfectă între istorie și spiritul vibrant al unui oraș modern, european.

Orașul și împrejurimile sale oferă numeroase obiective turistice de vizitat, cât și experiențe de trăit, ceea ce face ca o excursie la Sibiu să fie una de neuitat. 

Fie că vă doriți să explorați centrul istoric, să vizitați muzeele, să admirați arhitectura bisericilor, să va bucurați de evenimentele în aer liber sau să vă plimbați prin împrejurimile orașului, la Sibiu totul este posibil. 

Ajunși în oraș veți fi vrăjiți de fiecare detaliu, fie că este vorba de o stemă, o fereastră care se răsfață sub razele soarelui, mirosul de cafea, sau de amabilitatea oamenilor.

Noi am făcut o listă cu cele mai populare obiective turistice din Sibiu, care sperăm să vă ajute atunci când vă planificați vacanța.

Podul Minciunilor

A fost turnat în anul 1859, în Germania, fiind primul pod de fontă din România și al doilea din Europa.

De-a lungul timpului au circulat multe legende legate de numele său. Se spune că aceasta scârțâie de fiecare dată când cineva care trece peste el spune o minciună, amenintând să se rupă din cauza “greutății” unei minciuni foarte mari.

Alta legendă spune că acest pod era traversat de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații constatau că acestea au mințit, iar drept pedeapsă, le aruncau de pe pod. 

O altă legendă spune că podul era străbătut de negustori care obișnuiau să îi înșele pe localnici. Dacă negustorul era prins, localnicii îl aruncau de pe pod.

Podul Minciunilor
Sursa foto: www.freepik.com

Obiective turistice din Sibiu – Turnul Sfatului

Un alt obiectiv turistic din Sibiu pe care trebuie să-l vizitați dacă ajungeți la Sibiu, este Turnul Sfatului, cunoscut ca simbol al orașului, ce face legatura dintre Piața Mare și Piața Mică. 

Turnul veghează asupra orașului încă din anii 1224-1241, fiind folosit de-a lungul timpului, ca turn de poartă, foișor de foc, depozit de cereale, muzeu, punct de belvedere și chiar închisoare.

Numele turnului provine de la oamenii care se adunau în apropierea sa, să hotărască asupra anumitor aspecte comune, așa numitul sfat al orașului.

Dacă aveți timp, vă recomandăm să urcați și în turn, de unde puteți admira întregul oraș și culmile Munților Făgăraș. Accesul în interiorul turnului se face printr-o scară spiralată cu 141 de trepte.

Turnul Sfatului

Muzeul Național Brukenthal

Știați că Muzeul Național Brukenthal este primul muzeu deschis publicului pe teritoriul României și cel mai mare muzeu din sud-estul Europei?

Da, și noi am fost impresionați când am auzit. Deci, neapărat să-l vizitați dacă ajungeți la Sibiu.

Puteți admira capodopere precum: “Omul cu tichia albastră” a lui Jan van Euck, dar și lucrări de Hans Memling, Pieter Bruegel cel Bătrân și Pieter Bruegel cel Tânăr.

În prezent Palatul Brukenthal adăpostește Galeria de Artă și Biblioteca Muzeului Național Brukenthal, unde se află cele mai valoroase colecții de picturi baroce din centrul și estul Europei.

În anul 2015, Muzeul Brukenthal, a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu.

Muzeul Național Brukenthal
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/

Turnul Dulgherilor

Turnul a fost construit în secolul al XIV-lea de breasla săsească a dulgherilor în orașul Sibiu, fiind unul dintre cele mai vechi obiective turistice ale orașului. Turnul făcea parte din cea de-a treia incintă a ansamblului fortificațiilor orașului medieval Sibiu, alături de Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor, Turn de Poartă și curtine edificate în perioada 1357-1366. Deși erau adaptate armelor de foc, forma lor prismatică (rectangulară sau poligonală) nu asigura cea mai bună protecție contra artileriei în curs de perfecționare.

De-a lungul timpului, acest turn a suferit o serie de reparații și modificări, forma actuală a acestuia datează probabil de pe la începutul secolului al XVI-lea.

În anul 2004, Turnul Dulgherilor a fost inclus și el pe Lista Monumentelor Istorice din Sibiu.  

Turnul Dulgherilor
Sursa foto: https://www.sibiucity.ro

Obiective turistice din Sibiu – Muzeul de Istorie

Între anii 1545 și 1948 clădirea în care se află astăzi muzeul, a fost sediul Primăriei orașului Sibiu.

Compusă din 10 corpuri și un turn de apărare, clădirea constituie cel mai impresionant ansamblu de arhitectură gotică civilă din România și chiar și din Europa de Sud-Est.

La muzeu poți admira expoziția permanentă, formată din: lapidariul gotic, lapidariul medieval, arme și armuri, arme de foc, sticle din Transilvania, bresle sibiene, monede, tezaur, precum și alte elemente de tezaur.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA

Tot din categoria atracțiile turistice pe care nu trebuie să le ratezi dacă mergi la Sibiu face parte și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Dumbrava Sibiului.

Muzeul este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume, având ca scop principal conectarea vizitatorilor cu valorile tradiționale.  Muzeul se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, având în componenţa sa peste 300 de clădiri, mori de vânt de apă, prese pentru ulei, vin şi fructe.

La muzeul pot fi admirate peste 30 de mori de vânt și de apă, majoritatea funcționale (însă nu sunt puse în funcțiune pentru a nu le deteriora) acestea fiind printre cele mai populare atracții ale muzeului. De astfel o moară din Județul Hunedoara, satul Dabaca, a fost primul exponat al muzeului.

Tot aici se găsește și celebra casă de pe bancnota de 10 lei. Asemănătoare cu o culă cu magazine la parter și camere de locuit la etaj, construcția este specifică zonelor viniviticole. E originară din satul Vlădești, undeva între Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești.

Muzeul este și un loc unde te poți plimba în voie, aleile din cadrul muzeului întinzându-se pe 10 kilometri. La pas, cu trăsura sau iarna cu sania, voi alegeți ce variantă vi se potrivește cel mai bine. De asemenea, aveți opțiunea de a vă plimba și cu barca, pe cele două lacuri artificiale din componenţa muzeului.

Din suprafața totală, 42 de hectare sunt ocupate de expoziţia propriu-zisă a muzeului. De asemenea, la muzeul au fost aduse şi reconstruite 400 de case ţărăneşti, edificii rurale şi instalaţii simple.

Dacă doriți să descoperiți România, să vă reconectezi cu tradițiile și vechile obiceiuri, vă recomandăm să mergeți la  Muzeul ASTRA. 

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA
Sursa foto: www.freepik.com

Obiective turistice din Sibiu – Casa Artelor

Continuăm lista de obiective turistice din Sibiu cu Casa Artelor. Inițiat a fost cunoscută și folosită ca hală a măcelarilor, apărând în documente încă din anul 1370. Pe fațada de sud a clădirii se poate remarca un medalion cu stema orașului, flancată de cifrele anului 1789. Restaurarea clădirii a început în anul 1962 și s-a finalizat 5 ani mai tarziu.

În prezent găzduiește diferite expoziții și evenimente, în micile încăperi pătrate aflate la parterul clădirii.

obiective turistice din Sibiu
Casa Artelor

Muzeul Locomotivelor cu Abur

Muzeul se află în apropierea Gării Sibiu, în perimetrul fostului depou care deservea calea ferată îngustă Sibiu–Agnita (Sighișoara). 

Muzeul de locomotive cu aburi a fost inaugurat în anul 1994 şi are în componența sa 41 de locomotive cu aburi, 2 pluguri şi 2 macarale cu aburi,  care au circulat pe căile ferate din România în urmă cu peste o sută de ani. 

Exponatele au fost fabricate între anii 1885 şi 1959 la Uzinele Domeniilor Reșița, 23 August şi Malaxa din România, Schwartzkopff, Orenstein & Koppel, Borsig din Berlin, Mavag din Budapesta, Skoda şi altele, inclusiv din Austria, Suedia şi SUA.

Printre ele sunt şi locomotive cu ecartament lat şi aşa-numitele mocăniţe (trenuri de linie îngustă, care circulau în zonele de munte). Două dintre aceste locomotive sunt funcţionale şi sunt folosite la diferite ocazii.

Dacă doriți să cunoașteți o parte din istoria Căilor Ferate Române, Muzeul Locomotivelor cu Aburi este locația perfectă.

obiective turistice din Sibiu
Muzeul Locomotivelor cu Abur
Sursa foto: https://sibiucityapp.ro

Abația cisterciană Cârța

În mijlocul satului Cârţa se află singura abaţie cisterciană din România şi cea mai estică din Europa.

Stilul de viaţă al cistercienilor era plin de restricție, aceștia concentrându-și munca doar în interesul laicilor. În timpul verii, călugării de la abaţia din Cârţa mergeau în Franţa la abația mamă din Pontigny pentru a afla despre ultimele descoperiri. Pentru a se apăra de inamici, şi-au construit două grote în apropierea mănăstirii unde se ascundeau. Legendele spun că ar exista chiar şi un tunel săpat, care pornea de sub altarul bisericii şi ducea până la râul Olt.

Abația a fost desființată în anul 1474, de către regele Matei Corvin, deoarece localnicii considerau că aceasta ar fi cauza atacurilor inamicilor.

În ciuda distrugerilor monumentul şi-a păstrat arhitectura impunătoare: capiteluri, chei de boltă, ferestre, console şi chiar portalul de vest din secolul XV. În ruinele bisericii poți vizita cimitirul unic de soldaţi germani căzuţi în septembrie 1916.

obiective turistice din Sibiu
Abația cisterciană Cârța
Sursa foto:https://blogulmeudecalator.ro/

Acestea sunt unele dintre cele mai importante obiective turistice din Sibiu pe care trebuie să le vizitați dacă ajungeți la Sibiu. Orașul are un farmec aparte, iar odată ce-i descoperi o părticică de istorie, vei vrea să afli mai mult și mai mult.

De asemenea, vă invităm să descoperiți cele mai tari experiențe pe care le puteți încerca la Sibiu, cum ar fi:

Alatură-te comunității Booktes!

Dacă ajungi la Sibiu, îți recomandăm să vizitezi și Castelul de Lut Valea Zânelor.